ORDONANȚĂ MILITARĂ Nr. 5 din 30.03.2020
privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19

În temeiul art. 4 alin. (2) şi (4) din Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă la nivel naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020, al pct.1 şi 4 din anexa nr. 2 la acelaşi decret şi al art. 20 lit. n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/1999, cu modificările şi completările ulterioare, Ministrul Afacerilor Interne emite următoarea Ordonanţă militară:

Art.1 – (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 31 martie 2020 ora 18.00.

(2) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 6 aprilie 2020.

(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) şi (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Art. 2 – (1) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor este abilitat să asigure aplicarea şi respectarea prevederilor art. 1 din prezenta ordonanţă militară.

(2) Nerespectarea măsurii prevăzute la art. 1 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Personalul instituţiei prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3 – (1) Alineatele (1) şi (2) ale articolului 3 din Ordonanţa militară nr. 4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, se modifică şi vor avea următorul cuprins:

″(1) Persoanele care părăsesc locul în care au fost carantinate, fără aprobarea autorităţilor competente, vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor răspunde penal conform legii.

(2) Persoanele care nu respectă condiţiile izolării la locul declarat / la care au optat să efectueze izolarea şi sunt identificate în afara spaţiului de izolare vor fi obligate să intre în carantină 14 zile, suportând cheltuielile efectuate cu carantinarea acestora, şi vor fi sancţionate contravenţional conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, dacă fapta nu constituie infracţiune.”

(2) Măsura se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanţe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4 – Prevederile art. 4 din Ordonanţa militară nr.4/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID – 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 29 martie 2020, nu se aplică:

a) piloţilor de aeronave şi personalului navigant care zboară înspre şi dinspre zone aflate sub incidenţa codului “zonă GALBENĂ” sau fără risc epidemiologic;

b) piloţilor de aeronave şi personalului navigant care zboară înspre şi dinspre zone aflate sub incidenţa codului “zonă ROŞIE” sau cu risc epidemiologic, care nu coboară din aeronave între zboruri, sau poartă echipament de protecţie (combinezon, mănuşi, ochelari, mască), dacă între zboruri coboară din aeronavă.

Art. 5 – (1) Prezenta ordonanţă militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puţin 2 zile de la data publicării, despre conţinutul prezentei ordonanţe militare.