Menu
Prima pagină
Servicii Online – Avansis Online Pănet
Despre comună
Știri
Primăria
Primar
Viceprimar
Secretar General
Compartimente
Compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului
Acte necesare tipizate (urbanism)
Autorizații de construire
Certificate de urbanism
Planul urbanistic general și regulamentul local (PUG și RLU)
Planuri urbanistice (PUD, PUZ)
Program cu publicul
Consiliul Local
Consilieri
Ședințe de consiliu
PROIECTE DE DEZVOLTARE
Programul Regional Centru 2021-2027 – PRC
Programul național de investiții „Anghel Saligny”
Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR
Program Operațional Infrastructură Mare + Programul Dezvoltare Durabilă – POIM+PDD
Fondul pentru Modernizare – FM MIPE
Administrația Fondului pentru Mediu – AFM
Programul Operațional Regional – POR
Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL II
Programul Național de Dezvoltare Rurală – AFIR PNDR
Finanțări în cadrul LEADER – Asociația GAL3 Cristești, Pănet, Sâncraiu de Mureș – LEADER
Monitorul Oficial Local
Statutul unității administrativ-teritoriale
Regulamentele privind procedurile administrative
Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri adoptate de Consiliul Local al Comunei Pănet
Regulamentul privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de dispoziții emise de Primarul Comunei Pănet
Hotărârile autorității deliberative
Hotărârile adobtate a Consiliului Local
Registrul pentru evidența proiectelor de hotărâri
Registrul pentru evidența hotărârilor adoptate
Dispozițiile autorității executive
Dispozițiile emise de Primarul Comunei Pănet, cu caracter normativ
Registrul pentru evidența dispozițiilor emise
Documente și informații financiare
Alte documente
Registrul privind înregistrarea refuzurilor de a semna/contrasemna/aviza actele administrative
Registrul pentru consemnarea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectele de hotărâri și dispoziții cu caracter normativ
Informarea asupra problemelor de interes public care urmează să fie dezbătute de autoritățile administrației publice locale
Informarea asupra proiectelor de acte administrative cu caracter normativ
Minute ședințe publice locale
Procesele verbale ale ședințelor Consiliul Local al Comunei Pănet
Declarații de căsătorie
Alte documente de interes public
Instituții de învățământ
Culte religioase
Organizații
Servicii publice
Sănătate
Îngrijire la domiciliu
Centrul Lázár
Rețeaua de apă potabilă
Colectarea deșeurilor
Regulament de salubritate
Pază comunală
Întreținerea spațiului public
Informații de interes public
Acte necesare și formulare tipizate
Secretar
Taxe și impozite
Fond funciar și cadastru
Amenajamentul pastoral pentru pajiștile permanente de pe raza Comunei Pănet, județul Mureș.
Regulamentul de pășunat pentru pajiștile proprietate privată a comunei Pănet, județul Mureș.
Caiet de sarcini Privind Închirierea prin atribuire directă a pajiștilor aparținând domeniului privat a Comunei Pănet
Anunț privind închirierea pășunilor aflate în domeniul privat al UAT Pănet, județul Mureș prin procedura de atribuire directă.
Registru agricol
Stare civilă
Asistență socială
Legea 226/2021 – Protecția socială pentru consumatorul vurnelabil de energie
Compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului
Contabilitate
Administrator public
Lista informațiilor de interes public
POAD
Actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei
Structura organizatorică
Atribuţiile compartimentelor
Programul de funcţionare și de audiențe
Numele și prenumele persoanelor din conducerea autorității sau a instituției publice și ale funcționarului responsabil cu difuzarea informațiilor publice
Coordonatele de contact ale autorității
Sursele financiare, bugetul și bilanțul contabil
Salarii
Lista cuprinzând documentele de interes public
Lista cuprinzând categoriile de documente produse şi/sau gestionate, potrivit legii
Raport privind liberul acces la informatiile de interes public
SIPOCA 35
Formulare tip conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001
Transparență decizională
PUG și RLU – Comuna Pănet – 2026
Stare civilă
Anunțuri de căsătorie
Finanțări
Legea nr. 350/2005
Concursuri și examene
Vânzare terenuri – Legea nr. 17/2014
Taxe și impozite
Micii comercianți de pe raza comunei
Producători locali
Magazine locale și unități de servire
Numere de telefon utile
Programul autobuzelor
Linia Tg. Mureș – Pănet
Linia Tg. Mureș – Cuieșd
Linia Tg. Mureș – Sântioana de Mureș
Linia Tg. Mureș – Berghia
Cheltuieli de călătorie
Planul strategic de dezvoltare 2020-2027
Strategia Națională de Anticorupție
Anunțuri
Interes public
Achiziții publice
Anunțuri legat de urbanism
Sport
Cultură
Contact
Alegeri
Alegeri locale 2020
Alegeri locale 2024
Alegeri parlamentare și prezidențiale 2024
Alegeri prezidențiale 2025
GUVERNARE DESCHISĂ
hu
ro
Dispoziții 2026
Home
Dispoziția nr.137 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dlui J.Sz.-S în funcția publică de consilier asistent din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș

(516 kB)
Dispoziția nr.136 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dnei N.I. în funcția publică de consilier superior din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(511 kB)
Dispoziția nr.135 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dnei Sz.A. în funcția publică de consilier debutant din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(515 kB)
Dispoziția nr.134 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dlui G.J. în funcția publică de referent superior din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(510 kB)
Dispoziția nr.133 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dlui CS.J. în funcția publică de consilier superior din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(515 kB)
Dispoziția nr.132 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dnei M.I. În funcția publică de consilier asistent din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(517 kB)
Dispoziția nr.131 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dnei S.GY. În funcția publică de consilier superior din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(516 kB)
Dispoziția nr.130 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dnei V.B. În funcția publică de consilier superior din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(514 kB)
Dispoziția nr.129 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dnei G.I. În funcția publică de consilier superior din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(513 kB)
Dispoziția nr.128 din 26.06.2026 privind reîncadrarea dnei N.E.K. În funcția publică de consilier superior din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Pănet, județul Mureș
(520 kB)
Dispoziția nr.127 din 25.06.2026 privind constituirea comisiei de negociere a prețului de cumpărare a imobilului (cămin cultural cu terenul aferent) situat în loc. Pănet nr. 695, jud. Mureș, înscris în C.F. nr. 50462 Pănet
(706 kB)
Dispoziția nr.126 din 23.06.2026 privind pentru stabilirea dreptului la servicii sociale acordate ca măsură de asistență socială domnului/doamnei: L.R.
(305 kB)
Dispoziția nr.125 din 22.06.2026 privind suspendarea raportului de serviciu al domunului G.A. la inițiativa sa pe perioada concediului de creștere a copilului în vârsta de până la 2 ani
(287 kB)
Dispoziția nr.124 din 18.06.2026 privind convocarea Consiliului Local Pănet în ședință ordinară
(674 kB)
Dispoziția nr. 123 din 11.06.2026 privind angajare asistent personal
(346 kB)
Dispoziția nr. 122 din 11.06.2026 privind încetarea plății indemnizației lunarea pentru îngrijirea și protecția persoanei cu handicap
(281 kB)
Dispoziția nr. 121 din 08.06.2026 privind aprobarea planului de servicii pentru minora: P.A.C.
(274 kB)
Dispoziția nr. 120 din 28.05.2026 privind acordarea indemnizației lunare
(333 kB)
Dispoziția nr. 119 din 28.05.2026 privind acordarea indemnizației lunare
(275 kB)
Dispoziția nr. 118 din 28.05.2026 privind acordarea indemnizației lunare
(275 kB)
Posts pagination
1
…
3
4
5
6
7
…
11